Inima a bătut atât de tare, încât a ieșit din corp
Stele au căzut din ochii tăi
Timpul s-a oprit în șoapta nopții
Cine mă ajută
Să-mi găsesc inima pierdută?
Cătălina Novac poziționează acest volum de poeme în bibliografia sa, după o carte de istorie, cu ușurința neaoșă a unei scriitoare care consemnează ceea ce vede – atât în jurul ei, cât și în interiorul ei – cu egală curiozitate și empatie, într-o căutare comună a suferinței și bucuriei.
Reporter al lumii largi, precum și al propriei vieți interioare, autoarea acestor versuri transformă sentimentul de uimire despre care vorbea Platon – nu doar prin cuvântul rostit, ci și prin tăcerea inefabilă care sălășluiește între cuvinte, o tăcere care, în cel mai fericit caz, devine poezie. – Ana Blandiana
Inima a bătut atât de tare, încât a ieșit din corp
Stele au căzut din ochii tăi
Timpul s-a oprit în șoapta nopții
Cine mă ajută
Să-mi găsesc inima pierdută?
Visez la iubire
În oraș la mare
Valuri, nisip alb
Și plimbări pe mal
Lanuri de ananas
Șepci de soare
Băuturi tropicale
Un tron pe mare
Într-o noapte pe tron s-a așezat moartea
Suplă, cu părul în vânt, stătea înfiptă în noapte
M-am decis să o alung
Am înotat cu gândul de a rupe piciorul la tron
Să îl răstorn
Obosită și fără aer
M-am rezemat pe tronul de plumb
Fără să vreau l-am răsturnat
S-a înfipt în mare strâmb.
Dimineața a coborât rece și grea
Pe tron era doar inima mea
Moartea dispăruse în noapte
Urme de nisip și șoapte
Visez la iubire
În oraș la mare
La valuri la nisip alb
Și plimbări pe mal.
Lansare la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, București, România (2025)
Recitând poezia Anei Blandiana, Magdei Isanos și Cătălinei Novac la evenimentul liric „Cântecele României”